Notre Dame (“Doamna noastră”) – Teodor Baconschi

Întreaga lume – adică nu doar cea occidentală – a fost șocată de imaginile ușor suprarealiste ale catedralei Notre-Dame cuprinsă de flăcări. Prin rețelele de socializare a circulat o emoție aproape palpabilă și s-a propagat un tsunami de tristețe și dezolare. Catedralele gotice – inegalabile expresii ale geniului Europei creștine – s-au așezat în decorul cotidian al marilor orașe continentale cu naturalețea piscurilor profilate într-un masiv muntos.

Aceste edificii admirabile au fost martorii tăcuți ai unei stări de fapt și emblemele concentrate ale trecutului care nu poate fi abolit prin decrete ideologice. Știm că Goticul s-a născut în Ile de la Cité, atunci când abatele Suger de Saint-Denis a proiectat arhitectonic traducerea corpusului areopagitic, datorată lui Scott Eriugena. De 850 de ani, catedrala Parisului concentrează atât viziunea ierarhiilor celeste, cât și speranța unui oraș care și-a ales drept deviză formula fluctuat nec mergitur. Fiecare moment crucial din istoria Marii Națiuni s-a reflectat în corul și nava acestei minunății de artă și pietate. Revoluția franceză – explozie de irațional în numele Rațiunii zeificate – a transformat-o temporar în depozit de provizii alimentare.

Napoleon a redat-o cultului când s-a încoronat, manu propria, ca nou Cezar al Galiei. În veacul romantic, Victor Hugo a folosit-o ca scenă a unuia dintre cele mai populare romane din literatura modernă. Viollet-le-Duc i-a adăugat o fleșă (cea care a fost distrusă ieri noapte) căutând, cu mijloace adesea criticate, să idealizeze paradigma originară. În cele două războaie mondiale, frica parizienilor – și grija lor maximă – viza tocmai integritatea catedralei Notre-Dame.

Spre dimineață, incendiul a fost conținut. Zidurile sunt negre. Nu se știe dacă vitraliile, cu legăturile lor de plumb, au putut fi salvate. Nici marea orgă nu e în siguranță. Șarpanta de stejar, datând din secolul XIII, a fost complet distrusă, pe un perimetru de 100m/13m. În pline desfășurare a sinistrului, preoții au reușit să salveze câteva relicve inestimabile, precum coroana de spini a lui Hristos și tunica sfântului rege Louis.

Zeci de mii de parizieni s-au strâns, adesea înlăcrimați, pentru a-și clama neputința: au privit dezastrul de la doi pași, aflând prin mass-media de ce nu s-a putut opera cu un avion Canadair: masa de apă slobozită aerian ar fi periclitat structura de rezistență a bisericii.

Președintele Macron s-a aflat mereu la fața locului, după ce a fost nevoit să-și amâne o alocuțiune către națiune, programată chiar în acea seară. Aș spune că Franța adormită spiritual sub dogma laicității și-a depășit indolența, regrupându-se spontan în jurul unui simbol federator. Inima Parisului – unde, pe lângă catolicii strânși la cele cinci slujbe zilnice, intrau anual 15 milioane de pelerini străini – nu va mai fi la fel, chit că șeful statului a și anunțat o subscripție publică menită să colecteze fondurile necesare restaurării (care ar putea dura două decenii).

În mod ironic, ”pădurea”, cum era numită labirintica schelărie a șarpantei, nu conținea niciun sistem electric, tocmai pentru a fi ferită de riscul unui incendiu. Fără să excludă ipoteza (hidoasă) a unei intenții criminale, anchetatorii vor ajunge probabil la concluzia că dezastrul a fost cauzat de neglijența personalului aflat in situ, pentru un șantier de… patrimoniu. Un banal reșou supraîncălzit sau ceva de acest soi. Fatalitate, accident, hazard…

Și totuși, mulți dintre cei care au asistat la devastatorul incendiu vor reflecta asupra acestei ”întâmplări” într-o cheie mai gravă, amintindu-și de felul pervers-orgolios în care modernitatea târzie s-a dezis, în mare parte, de Dumnezeul întrupat al religiei care a construit civilizația noastră. E destul de straniu, dacă ne gândim că tocmai Franța a fost una dintre opozantele ideii ca Tratatul de la Maastricht și cel de la Lisabona să menționeze în preambului său rădăcinile iudeo-creștine ale Uniunii Europene.

Să sperăm că, printr-o reașezare a conștiinței și o reconstrucție a memoriei obnubilate de secularism, Maica Domnului va redeveni, cumva, Doamna Noastră.

Teodor Baconschi, Contributors.ro

CITEȘTE ȘI...

Close
Close