O nouă regulă pentru toate casele noi din Anglia

Din 2022, toate clădirile noi unde vor exista locuințe, dar și toate supermarketurile și clădirile de birouri din Anglia vor trebui să îndeplinească o nouă regulă, în pregătirea obiectivului ca până în 2030 să nu se mai vândă în UK nicio mașină pe benzină sau pe diesel.

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să instaleze puncte de încărcare a vehiculelor electrice la toate clădirile noi, iar proprietarii care fac renovări majore la clădirile cu mai mult de 10 locuri de parcare vor fi obligați și ei să instaleze puncte de încărcare, transmite ITV.

Premierul Boris Johnson a estimat că noua reglementare va duce la instalarea în fiecare an a 145.000 de puncte noi de încărcare a vehiculelor electrice în Anglia.

Până acum, în Anglia au fost montate peste 250.000 de puncte de încărcare în clădiri rezidențiale, comerciale și de birouri, la care se adaugă aproape 26.000 de puncte de încărcare de uz public, incluzând 4.900 de puncte de încărcare rapidă.

Vânzările de vehicule electrice în UK cresc acum cu 70% pe an, iar în 2030 vom renunța la mașinile cu combustibil convențional, înaintea altor țări europene”, a declarat Boris Johnson, într-un discurs ținut luni la Confederația Industriei Britanice (CBI).

„În 2012 eram încă în proporție de 40% dependenți de cărbune. Azi, doar după zece ani, cărbunele furnizează mai puțin de 2% din necesarul nostru de energie. Iar până în 2024, proporția va ajunge la zero”, a adăugat premierul, promițând că în UK se vor schimba radical „mașinile noastre, camioanele, autobuzele, navele, bărcile, avioanele, trenurile, sistemele de încălzire a locuințelor, metodele de a face agricultură, procesele industriale și modul în care generăm electricitate”.

În doar câțiva ani, după aproape un secol în care am folosit practic aceeași tehnologie, vom schimba radical toate acestea și multe altele. Iar forța care va determina această schimbare nu va fi guvernul, nu va fi nici măcar mediul de afaceri, deși ambele vor avea o influență masivă, ci consumatorii, tinerii de azi, discipolii lui David Attenborough – nu doar la noi în țară, ci peste tot în lume, pentru că ei văd efectele schimbărilor climatice și cer de la noi schimbări pozitive”, a spus Johnson.

El a evocat și un „decalog” de priorități pe care l-a enunțat anul trecut: energie eoliană; hidrogen; energie nucleară; vehicule cu zero emisii de dioxid de carbon; transport public ecologic, biciclete și mers pe jos; transport naval ecologic; locuințe și clădiri „verzi”; ameliorarea captării și a stocării dioxidului de carbon; natură și copaci; finanțe „verzi”.

Costul instalării unui punct de încărcare a vehiculelor electrice pentru o locuință este de circa 800 de lire, însă autoritățile locale au oferit ajutoare financiare în acest sens pentru comunități, spre a reduce costurile. În privința uzului mașinilor electrice, multe dintre ele sunt oferite spre folosință de companii angajaților lor, iar angajatorii de obicei acoperă costurile instalării punctelor de încărcare.

La sfârșitul anului trecut, guvernul a promis că va investi 1,3 milioane de lire pentru accelerarea instalării de puncte de încărcare, în speranța de a face încărcarea unei mașini electrice „mai ușoară decât alimentarea uneia pe benzină sau diesel”. Guvernul vrea să introducă și moduri mai simple de a încărca vehiculele electrice, pe bază de plăți contactless.

Alexandra Voinescu © 23.11.21


CITEȘTE ȘI...

Close
Close