Pacienții NHS England vor putea alege orice locație din UK pentru operații chirurgicale

NHS England va oferi pacienților opțiunea de a călători oriunde doresc pentru a se opera, în încercarea de a elimina practic până la sfârșitul lunii iulie listele de așteptare cu cei care așteaptă uneori chiar mai mult de doi ani pentru a obține tratament.

Politica „dreptului de a alege” a ajutat NHS England să reducă deja timpii de așteptare de până la doi ani cu două treimi începând din luna ianuarie, ținând cont că serviciul național de sănătate este încă grevat de întârzierile acumulate din perioada pandemiei, scrie ITV.

Numărul persoanelor care au așteptat doi ani sau mai mult pentru a primi tratament a scăzut de la un vârf de 22.500 în ianuarie la 6.700 în prezent, întrucât pacienții care au rămas pe lista de așteptare încep să aibă opțiunea de a călători în alte zone ale UK pentru a primi tratament. Mai mult de 400 au fost de acord să se opereze în altă parte decât în localitățile de unde sunt, iar 140 au fost programați pentru intervenție chirurgicală la alte spitale decât cele locale.

NHS a dar asigurări că va acoperi costurile de călătorie și de cazare pentru pacienți „acolo unde este cazul”.

Inițiativa înseamnă, conform NHS, că serviciul de sănătate „urmează să se apropie de obiectivul de a elimina toate întârzierile” apărute în cazul pacienților care așteaptă de mai mult de doi ani pentru a fi internați.

Amanda Pritchard, directorul general al NHS, a declarat că instituția „a început cel mai mare și mai ambițios program de recuperare a întârzierilor din istoria NHS”, astfel încât până la sfârșitul lunii iulie ar urma ca toți cei care sunt pe listele de așteptare să aibă parte de tratament.

NHS nu se va opri aici: de la livrarea unui milion de analize medicale prin intermediul centrelor noastre de diagnosticare comunitară recent instituite până la noile proceduri de operații de protezare a șoldului care acum pot fi efectuate imediat după programare, NHS va oferi constant modalități noi și inovatoare de a trata pacienții mai repede, în special pe cei care așteaptă de mult timp”, a promis Pritchard.

Trei pacienți care așteptau să primească tratament la University Hospitals of Derby and Burton au fost tratați la Northumbria Healthcare Foundation Trust, aflat la peste 160 de kilometri distanță, iar alți doi au fost programați tot acolo. În același timp, South West London Elective Orthopaedic Centre a tratat 17 pacienți din sud-vestul Angliei, iar alți 11 sunt așteptați să primească tratament în următoarele săptămâni.

Cu toate acestea, pacienții care optează să aștepte mai mult timp sau pacienții cu afecțiuni care pot necesita un plan personalizat de tratament nu vor putea fi tratați până la sfârșitul lunii iulie, precizează NHS.

Scăderea numărului de pacienți de pe listele de așteptare vine după cea mai aglomerată lună mai pentru asistența medicală de urgență, cu 2,2 milioane de vizite la secțiile de primiri urgențe și aproape 78.000 de apeluri la ambulanță.

„NHS se descurcă foarte bine și vedem că listele de așteptare scad semnificativ de la o săptămână la alta. Știm că deficitul de personal medical este o provocare semnificativă, dar trebuie menționat că problemele cu care ne confruntăm acum existau și înainte de pandemie, iar pandemia doar le-a exacerbat”, a declarat pentru BBC Saffron Cordery, director executiv interimar al NHS Providers.

Augustin Sturza © 29.06.2022


CITEȘTE ȘI...

Close
Close