Românii din diaspora care doresc să investească într-o afacere în România pot obține finanțare de până la 200.000 lei, prin intermediul programului de subvenții pentru micii antreprenori Start-Up Nation.
Programul Start-Up Nation are acum în premieră un pilon dedicat diasporei. Concret, veți putea accesa o finanțare nerambursabilă de până la 200.000 lei pentru a vă deschide propria afacere în țară. România vă așteaptă!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Suma maximă, în valoare de 200.000 lei (peste 40.000 euro, sau peste 34.000 de lire), poate fi obținută dacă se vor crea prin proiect cel puțin două locuri de muncă full-time. Solicitanții care își asumă crearea unui singur loc de muncă vor putea primi maximum 100.000 lei (peste 17.000 de lire). Firma beneficiară trebuie să vină cu o cofinanțare de cel puțin 5% din valoarea eligibilă a proiectului.
Pentru a accesa programul, în plus față de condițiile standard impuse de procedură, românii din diaspora trebuie să facă dovada domiciului sau a rezidenței în străinătate în ultimele 12 luni până la momentul înscrierii, printr-un permis de ședere/dovadă de stabilire, viză de rezidență/de lungă ședere sau certificate de rezidență.
Înscrierile se fac exclusiv online, pe platforma dedicată granturilor pentru IMM, până la data de 1 septembrie 2022. Cei interesați au la dispoziție și un manual, care cuprinde pașii necesari pentru înscrierea în program.
Bugetul alocat pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora este de 20.031.000 lei. Obiectivul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), instituție care gestionează și aplică programul, este de a finanța în jur de 1.000 de beneficiari.
Cei care doresc mai multe informații pot suna la numărul de call-center al MAT: 021 90 59.
Premierul Nicolae Ciucă le-a transmis vineri românilor din ţară şi din afara graniţelor că programul Start-Up Nation reprezintă o oportunitate pentru cei care vor să-și deschidă o afacere în România, subliniind că guvernul este pregătit să suplimenteze fondurile alocate prin acest program.
Susţinem spiritul antreprenorial şi iniţiativa privată şi îi încurajăm pe românii din ţară şi din afara graniţelor să-şi deschidă o afacere în România. Prin programul Start-Up Nation, alături de celelalte proiecte derulate la nivel guvernamental, ne-am propus să consolidăm mediul privat şi contribuim la crearea de noi locuri de muncă. Am creat un pilon distinct pentru românii din diaspora, care îşi pot valorifica expertiza şi creativitatea în ţară. Asemenea cetăţenilor din ţară, ei pot beneficia de până la 200.000 de lei fonduri nerambursabile”, a scris Nicolae Ciucă, într-o postare pe pagina de Facebook a guvernului.
Potrivit lui Ciucă, alături de stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor şi crearea de noi locuri de muncă, guvernul urmăreşte şi susţinerea inovării şi a pregătirii antreprenoriale.
„Celor peste 4.000 de aplicaţii înscrise până acum pe platforma Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului sper să li se alăture cât mai multe proiecte eligibile. Îi aşteptăm pe românii cu spirit antreprenorial din ţară şi din afara graniţelor să intre în acest program! Suntem pregătiţi să suplimentăm bugetul de 520 de milioane de lei alocat deja programului Start-Up Nation, pentru a oferi sprijin cât mai multor antreprenori să investească în România”, a comunicat premierul român.
