Procentul celor decedați de Covid-19 în rândul vaccinaților din UK

Numai 1,2% dintre cei decedați din cauza Covid-19 în Anglia erau persoane vaccinate cu ambele doze, reiese din datele Oficiului Național pentru Statistică.

În perioada 2 ianuarie – 2 iulie au fost înregistrate în Anglia 51.281 de decese provocate de Covid-19, din care 458 (0,8%) au avut loc la cel puțin 21 de zile după a doua doză de vaccin. Numai 256 de decese (0,5%) au fost consemnate pentru persoane complet vaccinate și care au avut primul test PCR pozitiv la cel puțin 14 zile după a doua doză de vaccin.

Defalcarea datelor pentru 252 dintre cei 256 de decedați complet vaccinați arată că 61,1% erau bărbați (o pondere mai mare decât în rândul decedaților nevaccinați – 52,2%, dar și în rândul deceselor din alte cauze decât Covid-19 – 48,5%), remarcă The Guardian. În același timp, 76,6% erau clasificați drept extrem de vulnerabili din punct de vedere clinic (o pondere ușor mai mare decât în rândul decedaților nevaccinați – 74,5%, dar și în rândul deceselor din alte cauze decât Covid-19 – 48,5%). În fine, 31,7% aveau o problemă medicală sau dizabilitate pe termen lung, iar 13,1% erau imunodeprimați (o pondere mai mare decât în rândul decedaților nevaccinați – 5,4%).

Pe de altă parte, în perioada menționată, 37,4% din toate decesele în rândul persoanelor nevaccinate au fost atribuite Covid-19.

„Ceea ce reiese clar din datele ONS este cât de important este să fim complet vaccinați. Vaccinarea completă oferă o protecție foarte bună, dar nu perfectă contra decesului, în timp ce o singură doză oferă o protecție mult mai mică”, a comentat dr. Duncan Robertson, analist specializat în modelările statistice pe tema Covid-19 la Lounghborough University.

La ora actuală, spune Robertson, rămân circa un milion de persoane în vârstă de peste 60 de ani care nu sunt vaccinate cu ambele doze, iar datele arată că dacă locuiesc în zone cu rată înaltă a sărăciei, oamenii sunt de patru ori mai predispuși să rămână în urmă cu vaccinarea, comparativ cu locuitorii din zonele mai bogate.

Public Health England a estimat că eficiența a două doze de vaccin împotriva formelor grave ale bolii provocate de varianta Delta este de circa 94%. Această estimare este importantă dacă ținem cont că British Medical Association a avertizat luni că numărul medicilor NHS din Anglia este mai mic cu 50.000 decât necesarul, în ajunul unei ierni care se anunță foarte dificilă din punct de vedere medical. 

BMA arată că numărul medicilor din Anglia a scăzut sub cel din țări ale UE comparabile, cu 2,8 medici la mia de locuitori, comparativ cu o medie de 3,7 în UE. Pentru ca Anglia să ajungă la această medie, ar avea nevoie să angajeze încă 49.162 de medici cu normă întreagă, estimează BMA.

„Este înfricoșător să vedem ce repede crește decalajul dintre numărul de medici din Anglia și cel din țări UE comparabile. Faptul că această tendință nu a fost combătută în deceniul dinaintea pandemiei face ca guvernul să aibă o sarcină mult mai urgentă și mai grea acum”, afirmă Chaand Nagpaul, președintele BMA.

„Cu sezonul gripal la orizont și mai puțin personal în NHS, nu se știe cum ne vom descurca, dacă ne vom descurca la iarnă. Și asta încă fără a socoti listele enorme de așteptare cu pacienți care suferă de alte boli, liste care în Anglia au ajuns să cuprindă acum 5,61 milioane de pacienți”, spune Nagpaul.

Sofia Neagu © 14.09.21


CITEȘTE ȘI...

Close
Close