Guvernul a reintrodus testarea PCR obligatorie pentru călători, indiferent din ce țară vin și indiferent dacă sunt vaccinați sau nevaccinați, ca urmare a apariției în UK a primelor cazuri de infectări cu noua variantă de coronavirus Omicron.
Concret, toți călătorii veniți din străinătate vor trebui, începând de săptămâna viitoare, să-și facă un test PCR în a doua zi de la sosirea în UK, dar și să rămână apoi izolați până ce primesc un rezultat negativ al testului.
„Trebuie să încetinim implantarea variantei noi în țara noastră. Trebuie să câștigăm timp, pentru ca oamenii noștri de știință să înțeleagă exact cu ce avem de-a face, pentru ca tot mai mulți oameni să se vaccineze și mai ales să-și facă doza a treia, ca și pentru a ajuta NHS să se pregătească de o iarnă deja dificilă”, a justificat premierul Boris Johnson, la conferința de presă de sâmbătă.
Nu știm exact cât de eficiente vor fi vaccinurile contra variantei Omicron, dar avem motive bune să credem că vor oferi protecție cel puțin într-o anumită măsură. Iar dacă vă faceți doza a treia, răspunsul imunitar va fi mai puternic. De aceea, de azi vom accelera campania pentru doza a treia și avem în plan să administrăm 6 milioane de doze numai în Anglia în următoarele 3 săptămâni”, a adăugat prim-ministrul.
Toate persoanele care au intrat în contact cu cazuri suspecte de infectare cu varianta Omicron trebuie să intre în izolare, indiferent dacă sunt sau nu vaccinate. NHS Test and Trace le va contacta pentru detalii.
De asemenea, se reintroduc măștile obligatorii în magazine și în transportul public pe tot teritoriul UK, începând de săptămâna viitoare. Nu va fi însă obligatoriu portul măștii în sectorul ospitalității.
Premierul a subliniat că toate noile restricții sunt temporare și cu titlu de prevenție, urmând să fie revizuite în curs de trei săptămâni, insistând că „intenția noastră nu este de a opri oamenii să călătorească”.
Este important să ne luăm cu toții măsuri de protecție. Faceți-vă un test PCR dacă aveți simptome, izolați-vă atunci când vi se cere, purtați mască în spațiile aglomerate și închise, ventilați încăperile, faceți-vă vaccinul și rapelurile cât de curând puteți”, a spus Chris Whitty, directorul medical pentru Anglia.
Autoritățile au anunțat că au fost identificate în UK două cazuri de persoane infectate cu varianta Omicron (B.1.1.529), care în prezent sunt izolate și li se face ancheta epidemiologică. Unul din cazuri a fost depistat în Essex, celălalt la Nottingham, ambele având în comun o călătorie în Africa de Sud. UKHSA a comunicat că se fac testări țintite în toate zonele și locurile unde s-au aflat cele două persoane.
„Vom face tot ce putem ca să protejăm publicul din UK contra acestei noi amenințări, astfel încât derulăm testări extinse în comunitățile unde au fost depistate cazurile și introducem restricții noi de călătorie. Nu vom ezita să luăm și alte măsuri dacă vor fi necesare”, a declarat Sajid Javid, ministrul sănătății.
Pe lângă cele șase țări incluse vineri pe lista roșie (Africa de Sud, Namibia, Zimbabwe, Botswana, Lesotho și Eswatini), guvernul a decis sâmbătă să mai includă încă patru țări (Mozambic, Malawi, Zambia și Angola). Începând de duminică, 28 noiembrie, ora 4, călătorii din UK și Irlanda care se întorc în Anglia din aceste țări trebuie să intre în carantină, timp de 10 zile, într-un hotel desemnat de stat, și să-și facă două teste PCR, în ziua a doua și în ziua a opta.
Cei care nu sunt rezidenți în UK sau Irlanda și s-au aflat într-una din țările de pe lista roșie în ultimele 10 zile nu vor mai putea intra în Anglia, cu excepția celor care au trecut prin țările respective doar în tranzit.
Noua variantă de coronavirus, descoperită în Botswana și Africa de Sud, prezintă peste 30 de mutații la nivelul proteinei-țepușă, cu care virusul se leagă de celulele umane, motiv pentru care experții cred că este mult mai contagioasă decât toate celelalte variante care au circulat până acum. Varianta a fost semnalată până acum în Hong Kong, Israel, Belgia, Olanda, Germania, Italia și UK.
„Ne continuăm eforturile de a înțelege efectele acestei variante pentru contagiozitate, severitatea bolii, mortalitate, răspuns imunitar și eficiența vaccinurilor. Dacă aveți orice simptom de Covid-19, trebuie să vă izolați și să vă faceți imediat un test PCR”, a afirmat Jenny Harries, directoarea executivă a UKHSA.
Potrivit CNBC, toți principalii producători de vaccinuri – Pfizer, AstraZeneca, Moderna, Johnson & Johnson – au comunicat că studiază noua variantă și că au capacitatea de a adapta în câteva săptămâni vaccinurile existente astfel încât să o poată combate.
Eva Iorga © 28.11.21
