„Regula de șase”: cum se aplică interdicția reuniunilor în grupuri mai mari de 6 persoane în UK

Începând din 14 septembrie va fi limitat la șase numărul maxim de persoane care se pot reuni pentru evenimente de grup, față de 30 de persoane în prezent, a anunțat premierul Boris Johnson.

„De luni vom introduce în Anglia regula de șase. Nu vă puteți întâlni pentru evenimente sociale în grupuri de peste șase persoane – iar dacă o faceți, încălcați legea. Regula se va aplica peste tot, în spații închise și în aer liber, acasă ori la pub”, a spus Johnson, citat de The Guardian. „Este mai sigur să vă dați întâlnire în aer liber și trebuie să păstrați distanța față de oricine cu care nu locuiți în aceeași casă, chiar dacă e vorba de prieteni apropiați sau rude.”

Excepție fac școlile, locurile de muncă, locurile de desfășurare a sporturilor de echipă în condiții sanitare de siguranță și evenimentele de familie ca nunțile sau înmormântările. Sunt exceptate și familiile mai numeroase de șase persoane care locuiesc în aceeași gospodărie ori rudele care se vizitează foarte frecvent. În aceste cazuri, numărul maxim de participanți va rămâne însă limitat la 30.

Aplicarea regulii va fi monitorizată strict de poliție. „Cei din grupurile care vor încălca regulile riscă să fie dispersați, amendați sau chiar arestați”, a spus premierul. 

Încălcarea regulii atrage o amendă de 100 de lire, iar încălcările repetate vor duce la dublarea succesivă a amenzii. Vor exista și „inspectori anti-Covid” care vor patrula prin zonele centrale ale orașelor, având rolul de a susține capacitatea autorităților locale de a asigura respectarea regulii.

Ministrul sănătății, Matt Hancock, a estimat că până la Crăciun se va putea renunța la noua interdicție, care nu va putea fi ridicată însă „în viitorul apropiat”.

„Regula de șase” a fost instituită în contextul în care numărul de cazuri noi de infectare cu coronavirus a crescut peste pragul de 2.000 zilnic, timp de mai multe zile la rând, în special în rândul tinerilor. În același timp, săptămâna viitoare începe anul universitar, ceea ce crește riscul de răspândire a infectărilor.

Hancock a anunțat că restaurantele și barurile vor avea obligația să colecteze datele clienților, în vederea programului de testare și urmărire („test-and-trace”) a cazurilor de Covid-19, program care până acum s-a desfășurat pe bază de voluntariat.

„Când mergeți la un local, trebuie să vă dați datele de contact – ceva ce până acum era facultativ. Multe restaurante și baruri au făcut aceasta și înainte, dar unele au ales să nu o facă, astfel încât de acum va fi obligatoriu”, a spus ministrul.

Totodată, guvernul va revizui planurile de a permite experimental reluarea evenimentelor cu public numeros în spații închise. Cel mai probabil se va renunța la ideea de a redeschide la 1 octombrie stadioanele și centrele de conferințe.

Guvernul a instituit și restricții speciale la Bolton, unde numărul de cazuri a crescut la 120 la 100.000 de locuitori: activitatea restaurantelor este limitată la livrările pentru acasă, iar barurile vor fi închise între orele 22 și 5. Surse guvernamentale au declarat pentru Daily Telegraph că aceste măsuri ar putea fi chiar extinse pe tot teritoriul UK, urmând exemplul Belgiei.

Autoritățile au în vedere și impunerea carantinei locale în zone ca Bradford, Birmingham sau Leeds, unde numărul de cazuri a ajuns la 74,7, respectiv 62,4 și 56,1 la 100.000 de locuitori.

Numărul de cazuri de Covid-19 în UK depășește 355.200, cu un total de aproape 41.600 de decese consemnate până la data de 9 septembrie. 

Constantin Bunea © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close