Regulile vaccinării copiilor care au avut Covid-19 în UK

UK Health Security Agency a anunțat miercuri că schimbă regulile în privința vaccinării copiilor care au avut test pozitiv de Covid-19.

Astfel, copiii între 12 și 15 ani care au fost infectați cu coronavirus vor face vaccinul contra Covid-19 la 12 săptămâni sau mai mult de la data testului pozitiv, în loc de 18 de zile, cum era până acum.

Prelungirea intervalului între infectare și vaccinare va reduce și mai mult „riscul foarte, foarte mic” de inflamație a inimii în rândul copiilor ca efect al vaccinării, a comunicat UKHSA.

De asemenea, dacă se infectează cu coronavirus după prima doză de vaccin, copiii trebuie să aștepte 12 săptămâni sau mai mult de la momentul testului pozitiv până la doza a doua.

În prezent, copiii între 12 și 15 ani din UK sunt vaccinați cu o singură doză, tot ca urmare a precauțiilor referitoare la riscul de inflamație a inimii, în timp ce adolescenții de 16-17 ani, care până acum primeau și ei tot o singură doză, se pot programa pentru a doua doză la 12 săptămâni sau mai mult după prima.

Riscul de apariție a miocarditei sau a pericarditei la copiii și tinerii sub 18 ani după vaccin este de 9 la milion, iar cazurile înregistrate până acum au fost „relativ ușoare”, afirmă UKHSA.

Pentru copiii și tinerii sub 18 ani, vaccinul recomandat este Pfizer/BioNTech (Comirnaty).

Comitetul comun pentru vaccinare și imunizare (JCVI) a constatat, pe baza datelor din SUA și Israel, unde a doua doză de Pfizer se administrează la 3-4 săptămâni după prima, că sunt mai multe cazuri de inflamație a inimii raportate de tinerii sub 40 de ani și de bărbați, față de cei peste 40 de ani, respectiv față de femei, iar prelungirea intervalului între doze la peste 8 săptămâni reduce riscul acestor efecte adverse.

JCVI a recomandat deja în această săptămână administrarea celei de-a doua doze de vaccin pentru cei circa 1,4 milioane de adolescenți cu vârste de 16-17 ani, ca urmare a creșterii infectărilor la această grupă de vârstă, notează The Independent.

Infectările la tinerii de 16-17 ani au fost foarte numeroase, sugerând că în cazul lor, prima doză de vaccin va fi crescut deja imunitatea creată de infecție”, apreciază Eleanor Riley, immunolog la University of Edinburgh.

Peste 9% dintre elevii din anii școlari 7-11 s-au infectat în penultima săptămână din octombrie, în timp ce în aceeași perioadă, 248.000 de copii au lipsit de la școală din cauze legate de Covid-19, a anunțat Oficiul Național pentru Statistică.

Până la 2 noiembrie, 56,4% dintre adolescenții de 16-17 ani au primit deja prima doză de vaccin, iar experții apreciază că a doua doză va fi de folos cel mai mult celor care nu au fost expuși la Covid-19.

„Aceștia sunt grupul care va avea cel mai mult de câștigat de pe urma introducerii dozei a doua, pentru că ea completează cu adevărat parcursul lor de imunizare”, a comentat Matthew Snape, profesor de pediatrie și vaccinologie la University of Oxford.

Ultimele date oficiale arată că numărul de infectări în UK a crescut, cu 38.263 de cazuri raportate miercuri, precum și 201 decese.

Alexandra Voinescu © 18.11.21


CITEȘTE ȘI...

Close
Close