Gânduri pentru Săptămâna Mare

Femeile & Drumul Crucii

Scuipat, huiduit, pălmuit, biciuit, ca un „miel spre junghiere”, Hristos e în drum spre Golgota. Iuda l-a vîndut, Petru s-a lepădat de El, ceilalti ucenici sunt fugiti si ascunsi „de frica iudeilor“. Numai femeile, dînd dovadă de curaj si bărbătie, îsi urmează Învătătorul către Moarte. Fără teamă, biruind si uimind lumea peste veacuri. În vacarmul acesta în care bărbatii-soldati îl biciuie pe Hristos, apostolii si ucenicii sunt foarte departe de Golgota (doi vor fi în curînd, înspăimîntati, în drum spre Emaus), femeile sunt alături de El. Maria, mama Lui, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic si a lui Iosi, Salomeea si „multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim” (Marcu 15, 41), „femeile care îl însotiseră din Galileea” (Luca 23, 49).

Femeile (în primul rînd) sunt cele care îsi bat pieptul, cele care plîng, femeile sunt cele care au stat lîngă Cruce si au privit cînd L-au pus în mormînt. Tot ele vor veni dis-de-dimineată ca să ungă trupul Lui cu miresme si vor avea parte de dovada învierii: mormîntul gol.

Între aceste femei îsi fac simtită prezenta si cinci bărbati: Ioan, Apostolul si Evanghelistul, tîlharul de pe cruce, Simion din Cirene, Iosif din Arimateea si mai în final, un fariseu, care a stat o noapte întreagă la taifas cu Hristos despre „nasterea din nou”: Nicodim. Cam puțini pentru un Hristos care s-a întrupat în chip de bărbat si care a avut doisprezece apostoli bărbați!

***

Poate să fie Dumnezeu sărac?

Poate, îmi răspund. Argumentul nu stă numai în Nasterea din ieslea Betlemului ci, mai mult decît oriunde, în Patimile si Crucificarea de pe Golgota. Aici s-a dovedit mai cu putere, mai în forță chiar, Sărăcia Lui. Ce este golirea de sine, de dumnezeire, dacă nu o sărăcire de bunăvoie de puterea si slava pe care Fiul lui Dumnezeu a „avut-o mai înainte de a fi lumea”?

Cum pot să înteleg faptul că trupul mort al lui Hristos a fost asezat într-un mormînt de împrumut, dacă nu ca pe o supremă sărăcie? Cum pot întelege gestul lui Simon din Cirene, tatăl lui Alexandru si al lui Ruf, dar al lui Iosif din Arimateea, dacă nu un gest de milă a omului fată de Dumnezeu? A iubirii sărace a omului fată de iubirea bogată în sărăcia smerită a lui Dumnezeu?

Pe Cruce Hristos a devenit sărac de dumnezeire. Prin această sărăcire El s-a îmbogătit în umanitatea Lui, în calitatea Lui de Dumnezeu întrupat. Iubirea lui bogată pentru om porneste din chiar această calitate de Om Sărac, Om al durerilor … care nu avea nici chip, nici frumusete, ca să ne uităm la El, si nici o înfătisare, ca să ne fie drag. Dispretuit era si cel din urmă dintre oameni; om al durerilor si cunoscător al suferintei, unul înaintea căruia să-ti acoperi fata; dispretuit si nebăgat în seamă” (Isaia 53, 2-3).

Ioan Pintea, Însemnările unui preot de țară

CITEȘTE ȘI...

Close
Close