“Sunt într-o relație abuzivă! Cum să-mi fac curaj să ies din ea?”

“L-am întâlnit pe soțul meu acum aproape șapte ani, când aveam 19 ani, iar el era cu șase ani mai mare decât mine. Încetase să mai bea excesiv și revenise recent acasă din armată. Ne-am îndrăgostit imediat. Suntem căsătoriți de trei ani acum și avem doi copii. Când primul nostru copil s-a născut, el s-a schimbat drastic. Are paranoia și a devenit abuziv în toate modurile: fizic, mental, emoțional, verbal și sexual. Consumul lui de alcool a scăpat de sub control; a început din nou să consume droguri. Se uită la filme pornografice și postează online fotografii cu el pentru a primi atenție de la oricine este dispus să i-o ofere. Vorbește cu alte persoane, căutând conversații sexuale și mințind deschis despre mine, spunând că eu sunt abuzatoarea și o mamă groaznică.

Îi spun în repetate rânduri cât de supărată sunt din cauza acestor lucruri, sperând la un fel de remușcare și/sau explicație, dar este întotdeauna la fel: se enervează pe mine și spune că eu sunt problema și mă acuză de tot felul de lucruri. Pare să creadă cu adevărat că are dreptate și că el este cumva o victimă. Este o nebunie.

Privind în urmă, pot vedea semnalele de alarmă și toate modurile în care m-a abuzat subtil și m-a doborât treptat mental, dar nu pot găsi curajul să-l părăsesc. Dar știu că nu e bine; nu vreau ca copiii mei să creadă că acest context este în regulă. Îmi lipsește omul de care m-am îndrăgostit, dar pare să fie de mult plecat din viața mea. Poate că, de fapt, nu a fost nicioadată în ea. Ce pot face în situația asta?

Partenerilor dintr-un cuplu sau o căsnicie le este dificil uneori să recunoască faptul că sunt într-o relație toxică. În cazul tău însă e limpede că ai de-a face cu o mulțime de abuzuri. Este, după cum spui, o nebunie.

Această relație este clar abuzivă și te afectează pe tine și pe copiii tăi. Abuzul nu este vina ta și nici responsabilitatea ta. Nimic nu scuză acest comportament, nici consumul de alcool sau droguri, nici depresia ori pierderea locului de muncă. Spui că nu poți să te confrunți cu situația asta, dar deja ai făcut-o: ne-ai scris. Ai făcut ceva concret. E un început bun! Multe femei, prea multe, se vor identifica cu ceea ce spui, fără să acționeze în vreun fel.

O sarcină este adesea un declanșator major pentru autorii abuzurilor care simt că pierd controlul și folosesc acest moment pentru a încerca să exercite un control și mai mare asupra partenerei.

Nu te putem încuraja să îți părăsești soțul. Dar gândește-te la viitorul tău și întreabă-te dacă vrei să fii în același context și peste șase luni ori șase ani. E posibil ca nimic din ceea ce faci să nu îl schimbe pe soțul tău, indiferent cât de mică te faci sau cât de mult taci ca răspuns la abuzurile lui. Comportamentul lui este alegerea lui.

Ciclul abuzului presupune să izoleze persoana, să o facă să se simtă ca și cum nimeni altcineva nu o va dori sau că nu are unde să meargă. Dar plecarea nu este ușoară și trebuie făcută cu mare grijă, deoarece acesta este momentul în care o femeie este cea mai vulnerabilă în fața unui partener abuziv.

Primul lucru pe care ți-l sugerăm este să suni la una dintre liniile de ajutor de mai jos. Specialiștii de la capătul liniei telefonice te vor asculta și îți vor oferi opțiuni care funcționează pentru cazul tău particular. Te vor ajuta și cu o strategie de evadare, dacă este necesar. Dacă încă nu te simți pregătită să contactezi organizațiile de abuz domestic, vorbește cu un prieten foarte de încredere și spune-i ce ți se întâmplă. Sub nicio formă nu îi spune soțului tău sau copiilor tăi despre planul de evadare.

Ai putea, de asemenea, să ții un jurnal secret, în care să notezi regulat ce ți se întâmplă. Dacă tu sau copiii tăi sunteți în pericol imediat, apelează numărul de telefon 999. Pentru mai multe sfaturi, sună la linia de ajutor pentru abuz domestic (disponibilă 24 de ore pe zi) la numărul gratuit 0808 2000 247, sau vizitează refuge.org.uk, nationaldahelpline.org.uk ori womensaid.org.uk.

Teofil Ștefănescu © 09.02.2024


CITEȘTE ȘI...

Close
Close