Sunteți gravidă? Proceduri în sistemul medical britanic (NHS)

Cum există diferenţe majore între sistemul medical britanic şi cel românesc, intenţia articolelor pe care le scriu este de a ajuta cetăţenii români care locuiesc în UK să înţeleagă mai bine sistemul medical britanic. E important de reținut că orice persoană cu drept de rezidenţă în Marea Britanie, indiferent de statutul social, poate accesa gratuit sistemul de sănătate public (NHS).

Testul de sarcină este pozitiv. Ce este de făcut mai departe?

În această situaţie, femeia se prezintă la GP (medicul de familie) de care aparţine, anunţă că este gravidă şi i se va face trimitere către o moaşă. Moaşa va contacta pacienta şi îi va face programare pentru ceea ce se numeşte „Booking with the midwife”, respectiv luarea în evidenţă.

Ce se întâmplă la prima întâlnire cu moaşa?

La luarea în evidenţă, femeia va fi întrebată date generale despre ea şi partener, apoi va trebui să răspundă la întrebări legate de starea generală de sănătate, istoric familial, istoric social, dacă a avut și alte sarcini şi cum au evoluat. Acestea sunt întrebări care se adresează tuturor femeilor la luarea în evidenţă cu scopul de a detecta posibile aspecte ce pot complica sarcina. Un exemplu poate fi diabetul, preeclampsia în sarcini anterioare, dar şi probleme sociale, precum violenţa domestică. Fumatul, alcoolul, de asemenea, pot avea repercusiuni asupra sarcinii.

Dacă femeia este sănătoasă, alte examinări fizice de rutină nu sunt necesare. Examinările fizice se fac doar în cazul în care femeia are anumite simptome care impun examinarea. În lipsa lor, nu este cazul.

Testele sangvine de rutină

La luarea în evidenţă se ia sânge pentru următoarele teste:

• Hemoleucograma: aici se studiază mai ales nivelul hemoglobinei. Pacienta poate suferi de anemie, una dintre cele mai comune cauze fiind deficitul de fier. În această situaţie, pacientei i se va recomanda tratament cu fier pe cale orală.
• Grupa de sânge şi statusul Rhesus D, respectiv prezenţa anticorpilor împotriva eritrocitelor (celulele roşii). Dacă pacienta este Rhesus negativ şi fătul este rhesus pozitiv, se pot forma anticorpi antiD în sângele matern. Aceştia nu sunt periculoşi în prima sarcină, dar pot afecta celulele unui viitor făt rhesus pozitiv. Pentru a preveni acest lucru, gravidei i se vor oferi injecţii antiD mai târziu în sarcină.
• Rubeola. Se testează prezenţa anticorpilor faţă de virusul rubeolei. Dacă anticorpii sunt prezenţi, înseamnă că gravida este imună la această boală. În cazul în care gravida nu este imună, este recomandat ca în perioada sarcinii să evite pe cât se poate persoanele care ar putea avea această boală. Este, de asemenea, recomandată vaccinarea imediat după naştere pentru a proteja viitoarele sarcini. Este important de reţinut ca rubeola afectează fătul în mod sever, în consecinţă este recomandată testarea statusului rubeolei înainte ca femeia să rămână gravida, astfel încât să poată fi vaccinată dacă este cazul.
• Boli ale eritrocitelor/hemoglobinei. Testele sangvine pot detecta dacă pacienta este purtător de siclemie, talasemie sau alte patologii ale hemoglobinei.
• Infecţii. Anumite infecţii mai puţin obişnuite, dar cu implicaţii severe, precum: HIV, hepatită B, sifilis.

Un alt test de sânge este oferit la 28 de săptămâni pentru a observa eventuala stare de anemie şi anticorpii împotriva eritrocitelor (celulelor roşii).

Testele urinare de rutină

Urina este testată la luarea în evidenţă şi la fiecare control prenatal pentru a detecta:

• Proteine (după 20 săptămâni, prezența lor în urină poate fi semn de preeclampsie).
• Glucoză (poate fi semn de diabet zaharat, fie că femeia suferea de el înainte de a rămâne gravidă, fie că este indus de sarcină).
• Nitriți (pot fi semn de infecţie urinară).
• Leucocite (pot fi semn de infecţie urinară).
• În cazul prezenţei nitriților şi leucocitelor, urina va fi trimisă la testarea de laborator şi se vor prescrie antibiotice.
• Corpi cetonici (semn de deshidratare, de exemplu în cazul hiperemezei gravidarum).
• Sânge în urină.

Testele ecografice de rutină

Într-o sarcină normală, care nu a prezentat nici un fel de complicații, sunt oferite două ecografii:

1. „Dating Scan”: este oferită în jurul a 12 săptămâni de sarcină (între 11 şi 13 săptămâni + 6 zile de sarcină). Această ecografie prezice data estimativă a naşterii bebeluşului, dar tot ea face anumite măsurători, precum „nuchal transluscency”, respectiv grosimea lichidului de la nivelul cefei fătului. O grosime mare a lichidului de la nivelul cefei, în funcţie şi de mărimea fătului, este un prezicător al riscului de sindrom Down sau altă afecţiune cromozomială. În cazul în care rezultatul va fi de risc crescut, este recomandat „Chorion Villous Sampling” (CVS), o investigaţie care se poate face în primul trimestru de sarcină, în caz contrar se poate aştepta până la 15 săptămâni, şi se recomandă amniocenteza.
2. „Anomaly Scan”, o ecografie efectuată la 18-21 săptămâni, care măsoară lungimea oaselor mari, circumferinţa capului, abdomenului fătului, aceasta este o ecografie detaliată care poate detecta eventuale anomalii fetale.

Dacă sarcina este lipsită de evenimente deosebite, nu există sângerări, dureri care să alarmeze pacienta sau alte probleme descoperite la întâlnirile stabilite cu moaşa, sarcina va fi urmărită în totalitate de către moaşă, iar naşterea va avea loc în ceea ce în UK se numeşte „Midwife Lead Unit”, respectiv cu o moaşă. Aceasta este sarcina normală, fiziologică, respectiv naşterea de aceeaşi natură.

Există şi situaţii în care pacienta va fi trimisă la medic:

1. există o problemă detectată la luarea în evidenţă şi este necesară opinia medicului, eventual urmărirea sarcinii şi de către medic;

2. pacienta suferă de hiperemeză în primul trimestru şi se prezintă la spital, sau sângerare, durere abdominală, când pacienta se prezintă la spital, ori moaşa îi face trimitere. Dacă este o problemă care apare înainte de 20 săptămâni de sarcină (sau înainte de a face „Anomaly Scan” în anumite spitale), pacienta va fi văzută în serviciul de Sarcină Timpurie „Early Pregnancy Unit”. În cazul în care există plângeri mai târziu de perioada sus menţionată, gravida se va prezenta la Triage, în cadrul Maternităţii. În funcţie de situaţie, în urma consultului, pacienta va fi trimisă înapoi la moaşă înspre urmărirea de rutină sau va fi luată în evidenţă şi în spital, înspre a fi și sub observaţia medicului.

De reţinut: NU toate sarcinile au nevoie de intervenţia medicului! Sarcina este un fenomen fiziologic, normal, drept pentru care este urmărită de către moaşă, medicul îşi găseşte rolul atunci când este o eventuală deviere de la ce înseamnă normal, fiziologic.

Cum nasc?

Operaţia de cezariană nu face parte din normalitatea şi fiziologia organismului, este o operaţie majoră în cele din urmă, care presupune anumite riscuri pentru mamă şi bebeluş, iar recuperarea postoperatorie este mai anevoioasă decât după o naştere pe cale vaginală. Importante sunt de menţionat şi eventualele viitoare naşteri după operaţii de cezariene, sau cezarienele după cezariene, unde apar aderenţe şi alte complicaţii de ordin chirurgical. În Marea Britanie, deşi mama are dreptul să opteze pentru cezariană, aceasta nu este oferită pur şi simplu. Operaţia de cezariană se face atunci când există o motivaţie medicală. Când aceasta nu există, ci, pur și simplu, viitoarea mamă îşi doreşte acest mod de naştere, ea va trebui să consulte 2 sau 3 specialişti (în funcţie de spital), să meargă la sesiuni de „counselling”, astfel încât să înţeleagă ce înseamnă o naştere fiziologică şi o cezariană. În mod obişnuit, această operaţie nu este oferită de rutină oricărei paciente care ar opta pentru ea.

Dr. Felicia Elena Buruiană, PhD