UK va ajuta militar Suedia și Finlanda într-un eventual conflict cu Rusia

UK a semnat miercuri două tratate de susținere militară cu Suedia și Finlanda, care prevăd că în situația unui conflict cu Rusia al uneia dintre cele două țări, britanicii vor veni în ajutorul ei și reciproc.

Acest acord reproduce până la un punct genul de cooperare militară din NATO, unde dacă o țară membră este atacată, celelalte țări membre intervin în ajutorul ei, scrie BBC.

Suedia și Finlanda nu sunt încă membre NATO, deși intenționează să-și depună candidatura chiar în această săptămână, astfel încât acordul cu UK este destinat să le protejeze în perioada până ce vor fi integrate în organizație, care ar putea dura mai multe luni, a explicat premierul Boris Johnson.

Întrebat de presă însă ce înseamnă concret susținerea militară, adică dacă UK chiar ar urma să trimită trupe într-una din cele două țări nordice în situația unui atac din partea Rusiei, Boris Johnson a răspuns că aceasta va depinde de cererea celeilalte părți. „Ceea ce contează în primul rând este ceea ce Suedia sau Finlanda ar decide să solicite”, a explicat el. Tratatele semnate marți ar putea implica „o colaborare în privința schimbului de informații secrete, sau exerciții militare la care țările participă împreună, sau dezvoltarea în comun a unor tehnologii militare”.

Este vorba de acorduri ce confirmă valorile pe care le avem în comun. Campania însetată de sânge a lui Putin contra unei națiuni suverane a pus capăt speranțelor de pace și a creat o nouă realitate căreia trebuie să-i facem față împreună”, a spus premierul.

NATO este însă o alianță defensivă, care nu amenință pe nimeni, ci are ca scop doar apărarea reciprocă a țărilor membre, a precizat Johnson. „Noi ne luăm aceste angajamente față de prietenii noștri din Finlanda și Suedia nu doar pentru că putem, ci pentru că așa trebuie.”

Finlanda are o graniță de 1.300 km cu Rusia, ceea ce, după aderarea la NATO, va aduce Alianța Nord-Atlantică mult mai aproape de Moscova. Anterior, oficialii de la Moscova au lăsat de înțeles că dacă cele două state nordice vor adera la NATO, Rusia va fi nevoită să deplaseze la graniță arme nucleare, considerând că vecinătatea alianței militare occidentale îi pune în pericol securitatea. 

Diplomații finlandezi cred totuși că Rusia nu-și va mai permite să desfășoare trupe sau alt tip de arme la granița cu Finlanda sau să amenințe direct cele două țări nordice, întrucât războiul din Ucraina îi concentrează acum toate forțele.

Boris Johnson a mai fost întrebat cum se face că UK, care trimite ajutoare generoase în Ucraina, nu reușește să ia măsuri prin care să-și protejeze propria populație de escaladarea costului vieții. Premierul a răspuns că scopul lui este „să prevină o catastrofă mai mare” rezultată din invadarea Ucrainei, care va presupune și consecințe economice.

El a insistat că dacă țările occidentale nu acționează ca să opună rezistență fața Rusiei, ocuparea Ucrainei nu va fi sfârșitul „ambițiilor neoimperialiste și revanșiste ale lui Vladimir Putin”, astfel încât „este atât de important să fim puternici și să acționăm împreună” pentru a preveni alte eventuale agresiuni din partea Rusiei.

Constantin Bunea © 13.05.2022


CITEȘTE ȘI...

Close
Close