Umanitate versus progres tehnologic și inteligență artificială!

In vremea copilariei mele nu existau, spre exemplu, telefoane mobile. Imi amintesc ca doar cei care locuiau in orase aveau telefon fix, adica un aparat cu receptor, legat la un cablu, astfel incat nu ne puteam plimba cu el decat atat cat permitea firul. Nu avea mesagerie, watsapp sau facebook. Nu spunea starea vremii, tensiunea arteriala sau traseul pe care sa-l urmam atunci cand nu cunoastem drumul. Nu avea agenda telefonica, nici camera foto, nici pedometru. Cand suna, raspundeam si vorbeam destul de rapid ca sa nu platim prea mult.

In vremea copilariei mele nu existau, spre exemplu, telefoane mobile. Imi amintesc ca doar cei care locuiau in orase aveau telefon fix, adica un aparat cu receptor, legat la un cablu, astfel incat nu ne puteam plimba cu el decat atat cat permitea firul. Nu avea mesagerie, watsapp sau facebook. Nu spunea starea vremii, tensiunea arteriala sau traseul pe care sa-l urmam atunci cand nu cunoastem drumul. Nu avea agenda telefonica, nici camera foto, nici pedometru. Cand suna, raspundeam si vorbeam destul de rapid ca sa nu platim prea mult.

Cei care locuiau la sat nu aveau nici macar telefon fix. Imi amintesc cu mare drag ca in vremea in care am locuit la bunici am avut cele mai placute convorbiri telefonice, pentru ca accesul la telefon era o poveste in sine.

Telefonam doar in situatii de urgenta si pentru momente deosebite. Dar nu era asa simplu. Mai intai trebuia sa parcurg drumul pana la posta din sat, unde programul era limitat, asadar Dumnezeu trebuia sa ne fereasca de a avea urgente in afara programului de lucru al telefonistei satului. Drumul de acasa si pana la posta era de cateva sute bune de metri. Imi lua, de obicei, cam jumatate de ora ca sa ajung. Posta satului era, de fapt, o camaruta de cativa metri patrati, in care se inghesuiau deopotriva scrisori, colete, o cabina telefonica, un scaun si o masinarie plina de fire, care facea legatura oamenilor din sat cu cei de la oras.

Odata ajunsa la posta trebuia sa stau la rand. Inevitabil, in fata mea erau mereu cateva persoane. Si pana imi venea randul, ascultam, vrand-nevrand si convorbirile celorlalti. Cand persoana de dinaintea mea parasea cabina telefonica, incepea sa-mi bata inima. Ma fastaceam si glasul imi tremura. Incepea interogatoriul. „Cu cine vrei sa vorbesti? In ce localitate? Spune-mi numarul! Hai fetito mai repede ca e coada mare afara!” Apoi ma expedia din incapere, ca si cand as fi incalcat zona ei de intimitate: „te chem eu cand ai legatura”. Iar eu faceam cativa pasi catre iesire, dar ramaneam lipita cu urechea de usa pentru a auzi cum apasa tanti pe butoane, cum vorbeste in casca, cum invarte maneta si cum obtine legatura: „vreau la Alexandria va rog…alo, legatura la Alexandria va rog…Alexandria ma auzi?”. Si tot asa repeta cam vreo jumatate de ora in zilele cu soare si vreo doua ore in cele geroase, pana sa aud eu vocile parintilor mei.

Cand prindeam legatura intram in cabina telefonica, ridicam receptorul fixat in perete si, odata cu vorbele, lacrimile de bucurie imi tasneau pe obraz. Le auzeam vocea! Mi se parea ca am obtinut o victorie extraordinara! Eram la 25 de kilometri si ne puteam auzi prin intermediul unei tanti si al unui fir! Vorbeam putin si cu sufletul la gura de emotie.

La sfarsit plateam convorbirea si aveam grija sa multumesc doamnei pentru miracolul pe care-l facuse posibil. De cele mai mute ori nu ma auzea, fiind ocupata sa prinda urmatoarea legatura.

Tot drumul inapoi spre casa, ma gandeam ca tanti telefonista e cea mai desteapta persoana de pe planeta, daca stie sa manevreze toate butoanele si manetele alea, sa tina pe urechi doua casti mari si un microfon in care vorbeste, apoi sa mai si scrie in niste registre fiecare numar de telefon pe care-l apelase. In plus, ea era, in fapt, liantul dintre mine si parinti, si doar ea facea posibil miracolul prin care ne auzeam vocile! Asa ca, pana in noapte, tarziu, faceam, de fiecare data, mai mult apologia telefonistei, decat a convorbirilor in sine!

Astazi totul e mai simplu, dar, din pacate, lipsit de substanta! Nu mai avem nevoie de doua sau chiar trei ore pentru a da un singur telefon. Azi avem i-phone, smart phone, laptop, tableta, avem telefoane batute in pietre scumpe si rare…avem totul la indemana. Telefonul formeaza numarul si, daca vrem, vorbeste in locul nostru. Tanti telefonista nu mai exista. Nici cabina telefonica. Nici drumul pana la posta!

Astazi nu ne mai ridicam din pat pentru a telefona. Vorbim mult, fara emotie, fara rost si in orice colt al planetei…stim ce fac, ce gandesc si ce simt prietenii si dusmanii doar urmarind facebook-ul, stim cum aratam toti de pe instagram, stim starea vremii, starea natiunii si a natiei…stim chiar si viitorul.

Ce nu stim e ca simtim din ce in ce mai putin, empatizam functie de interese, dar mai ales, cunoastem superficial. Usor, usor, mintea si sufletul nostru se atrofiaza pentru ca exista „altceva” care inlocuieste  orice efort uman.

Astazi avem masini care se conduc singure, roboti care lucreaza in locul mainilor noastre, programe care ne fura puterea mintii.

Era tehnologiei ofera totul pe tava, dar schilodeste omul, acaparandu-l si reducandu-l progresiv la un simplu spectator al propriei vieti!

Sa mi spuna mie cineva, acum, cand inteligenta artificiala tinde cu rapiditate sa o inlocuiasca pe cea umana, cum ar putea ea – inteligenta asta mirifica artificiala – sa inlocuiasca culoarea caiselor mele din gradina, sunetul lemnului pe care canta ciocanitoarea in copacul vecinului, tot concertul minunat al randunicilor din curte, care se intrec in voci, simtire si vibratie? Si tot verdele crud al naturii care-mi invadeaza privirea si-mi umple plamanii…si toata ploaia curata de vara, care lasa in urma ei palcuri, palcuri de roua aburinda, in care se balacesc bucuroase si nesatule talpile copiilor laolalta cu sclipirea de bucurie din ochii lor!

Orice-ar fi si orice s-ar spune, eu stiu ca natura bate timpul, dar mai ales progresul, sub orice infatisare a lui!

Iar noi, oamenii trebuie sa fim asemenea ei daca vrem sa mai avem, ca specie, vreo sansa in viitor!

Smartwoman.ro