Guvernul intenționează să permită întoarcerea fără carantină în UK a celor care au primit în străinătate vaccinurile contra Covid-19 începând de la 1 august.
Expații britanici dublu vaccinați se vor putea întoarce în țară fără să fie nevoiți să stea în carantină timp de 10 zile, iar cetățenii altor state care sosesc în UK și prezintă dovada că s-au vaccinat cu ambele doze în alte țări decât UK vor putea și ei să scape de carantină.
The Telegraph a relatat că guvernul speră să încheie acorduri bilaterale cu mai multe state, astfel încât vaccinurile să poată fi recunoscute reciproc. Aceasta ar deschide drumul pentru întoarcerea la niște reguli mult mai simple de călătorie, în special cele spre o serie de destinații populare de vacanță.
Până la sfârșitul acestei luni, britanicii care s-au vaccinat în străinătate vor putea să discute cu medicul lor de familie, să le arate dovada vaccinării și astfel ea să poată fi înregistrată la NHS”, a declarat Nadhim Zahawi, secretarul de stat responsabil cu vaccinarea.
Aceasta înseamnă că rămâne însă condiționarea ca respectivii să fie înregistrați în prezent la un medic de familie din UK. În plus, vaccinurile trebuie să fie ori Oxford/AstraZeneca, ori Pfizer/BioNTech, ori Moderna, orice alt vaccin nefiind recunoscut. Scopul condiționării este ca în cele din urmă să se ajungă la un standard al vaccinurilor care să fie acceptat și de Organizația Mondială a Sănătății, și de autoritățile de reglementare a medicamentelor din SUA și UE, a precizat Zahawi.
Oficialul a anunțat și că tuturor călătorilor care vin din străinătate și care au fost dublu vaccinați cu un vaccin autorizat în UK ar putea să le fie recunoscut statutul de imunitate, așadar nu doar celor înregistrați la un medic de familie din UK.
Vrem să oferim aceeași reciprocitate ca și cele 33 de state care recunosc aplicația noastră NHS, iar aceasta se va întâmpla foarte curând”, a spus Zahawi.
România se numără printre statele care recunosc ca dovadă de vaccinare certificatul prezentat pe aplicația NHS.
În prezent, numai celor care au fost dublu vaccinați prin NHS li se recunoaște statutul de vaccinați și pot beneficia de scutirea de carantină la întoarcerea din țările aflate pe lista galbenă, între care figurează și România.
Din acest motiv, sute de mii de cetățeni britanici cu dublă cetățenie sau care locuiesc în UE nu pot beneficia acum de scutirea de carantină. La fel se întâmplă și cu străinii veniți în UK și care sunt vaccinați în alte țări.
Este de așteptat ca guvernul să anunțe această schimbare în următoarele zile, în cadrul evaluării periodice a regulilor privind traficul internațional de călători.
În privința următoarei revizuiri a listei statelor care figurează pe listele roșie, galbenă și verde, aceasta este de așteptat în jur de 4-5 august, notează Evening Standard, citând estimări din industria de turism potrivit cărora următoarele țări ce vor fi adăugate pe lista verde ar putea fi Italia, Germania, Polonia și Canada.
Există însă și temerea că destinații de vacanță ca Spania sau Grecia ar putea fi plasate pe lista galbenă, în condițiile creșterii de acolo a cazurilor de infectare cu varianta Delta.
Georgian Dumitru © 27.07.21
