Vești bune pentru economia din UK – creșterea vânzărilor și revenirea economică

Pentru prima oară în 5 luni, nivelul cheltuielilor făcute de britanici este aproape de cel pre-criză. Iar vânzările de tip retalil au crescut cu 13,9 la sută în luna Junie comparativ cu Mai, reiese din cifrele publicate de Office for National Statistics (ONS), vineri, 24 iulie, citate de Financial Times.

Cele mai vândute produse au cele alimentare. Dintre nealimentare, cele de bricolaj au avut cea mai mare revenire. Și combustibilul pentru autoturisme a înregistrat o creștere masivă. De exemplu, vânzările nealimentare au crescut cu peste 45 de procente, iar benzinăriile au vândut cu 21,5 la sută mai mult. Toate acestea sunt explicate prin reluarea activităților și ridicarea restricțiilor de mobilitate a populației.

O mică modificare se observă și în obiceiul de consum online. Acesta este mai mic în iunie decât în mai, scăzând de la 33,3 la 31,8 la sută. Însă este cu mult mai mare decât perioada de dinainte de pandemie, când era 20 de procente.

Cifrele publicate de ONS sunt văzute ca un prim lucru pozitiv pentru revenirea economică. Însă economiștii spun că nu este suficient pentru a prevesti o refacere rapidă, de tip V. Ei avertizează că nivelul de cheltuire este încă foarte slab în multe sectoare și că este foarte posibil ca aceste cheltuieli să scadă, chiar mai jos decât cele din timpul pandemiei. Unul din motivele pentru acest lucru ar putea fi mult anunțatul val de șomaj, așteptat în UK la finalul lunii Octombrie.

Încă neoficial, Marea Britanie se află în recesiune, pentru că a înregistrat două trimestre negative consecutive. În primele 3 luni, economia s-a dus în jos cu 2.2 la sută, în special din cauza prăbușirii din luna Martie. Deși cifrele pentru cel de-al doilea trimestru sunt încă nepublicate, scăderea de peste 20 de procente a PIB ului în luna aprile, nu va putea fi echilibrată de creșterea de 1,8 din mai și de cea așteptată în iunie, oricât de mare ar fi ea.

“În timp ce recesiunea pare să se oprească, rănile lăsate de ea sunt încă adânci. Cu toată revenirea care se vede în Iunie, mai e încă drum lung până când tot ce s-a pierdut va fi recuperat”, a spus pentru The Guardian, Chris Williamson, economistul şef al institutului IHS Markit. Acesta a făcut o analiză din care reiese că revenirea a început, însă va dura foarte mult până la revenirea în forma de dinainte de pandemie.

Ruth Gregory, economist la Capital Economics, spune că această revenire trebuie să fie privită cu rezerve, pentru că creşterea consumului de bunuri fizice reprezintă doar o treime din totalul cheltuielilor individuale al britanicilor. “Sectorul retail a beneficiat de un aport masiv de cheltuieli online, lucru care nu s-a întâmplat în alte sectoare. Aşa că nu putem echivala revenirea consumului în acest sector cu revenirea economiei în general”, a spus aceasta, citată de The Guardian.

Alin Petrică © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close